marți, 30 iunie 2009

Şi de acum, încotro?

Băi, primesc de la un timp încoace mesaje cum că de ce am rărit-o, de ce am scris aşa de puţin în ultima vreme, că nu e bine la trafic şi alte aberaţii de gen.


În primul rând e un pic flatant să ştiu că îi pasă cuiva de chestia asta mai mult decât mie. Pentru că, sincer, nu m-am gândit aşa când m-am apucat de blogăreală. Am conceput spaţiul ăsta virtual ca pe un loc în care să mai aberez din când în cand, când şi ce am eu chef în momentul respectiv şi să văd dacă pot s-o fac în mod relativ constant şi de calitate. De-aia am schimbat şi motto-ul în “decât mult şi fără rost mai bine puţin şi prost”.


Acuma că s-au nimerit să fie mai multe aberaţii decât mă aşteptam 3 luni la rând…pură coincidenţă. Sau nu. Şi am avut şi treabă cu jobul luna asta. De exemplu de acum într-o lună şi ceva o să pigălesc ceva softuri pe la negri la ei acasa, asta dacă îi pasă cuiva. Nimănui? Mă gândeam eu. Şi dacă treaba n-o să devină naşpa la client, o să am timp şi de blog, că seara unde dracu’ să ieşi să te plimbi pe aici singur de nebun? Poate o să scriu şi despre asta, dar deocamdată nu-mi vine nimic în minte ce s-ar încadra în trendul “funny” al acestui blog. Adica aici n-am găsit încă lucruri amuzante, ci mai degrabă triste.


Şi la fel de sincer, mă cam doare în cur de chestii ca trafic, audienţă, număr de unici… Dacă mi-aş câştiga pâinea din asta poate ar începe să mă intereseze. Dar cum pâinea mea cea de toate zilele vine din cu totul altceva, singura preocupare legată de trafic pe blogul ăsta ar fi să nu mă trezesc într-o zi că vorbesc singur. Ar fi totuşi destul de trist, şi în momentul respectiv l-aş închide fără să mai stau pe gânduri. De-aia am pus contorul de trafic, nu ca să belesc toată ziua ochiul în el să văd câţi au mai intrat. Nu cred însă că sunt în pericol de aşa ceva, cel puţin contoarele creşte încet şi sigur.


Însă faza cea mai tristă care s-ar putea intâmpla ar fi următoarea: la un moment dat, orbit de un efemer succes în blogosferă să mă simt obligat să scriu mai des, orice, bun, prost, numai să scriu, să nu se plictisească audienţa invizibilă. Ca şi cum ar conta că te citesc 100 de papagali pe zi sau 500. Papagali care să înceapă să-şi dea cu părerea că acolo nu e bine, să înceapă să se injure între ei şi să te înjure şi pe tine. Papagali unici. Eu chestia asta cu “unici” n-am înţeles-o niciodată. Ce relevanţă are oare? Adica faptul că apar la un moment dat 200 de indivizi într-o zi la tine pe blog, dau clic şi a doua zi pleacă? Mi s-a întâmplat la un moment dat aşa ceva, o clipă am fost încântat şi m-am uitat mai de aproape la statistici, că am contor deştept: din vreo 350 de indivizi “unici” care intraseră în momentul respectiv, doar vreo 20 stătuseră mai mult de 10 secunde. Clic, clac şi gata. Ce citeşti în 10 secunde? Nimic. Probabil cineva trimisese un link la 1000 de persoane. Peste 2 zile, totul reintrase în normal.


Aşa că, dragii mei, mă încălzeşte mai tare să am vreo 40-50 de oameni care intră tot timpul şi citesc ce scriu eu, îşi mai dau cu părerea, sunt amabili cu mine şi între ei, şi toată lumea e fericită. În momentul în care o să am 1000 de “unici” pe zi şi o sa vreau să am 5000 ca să pun 2 reclame la chiloţi care să-mi aducă nişte sute de euro pe lună, ei bine, în momentul respectiv voi considera că am ratat acest blog.

Hai salutare tuturor.


P.S.

A, şi iată ce n-o să fac vreodată pentru trafic. Ceea ce mulţi fac. Dacă mai scriu pe blogurile unora, e doar pentru că îmi sunt simpatici. Vezi poza.



luni, 29 iunie 2009

Despre perversiuni – adăugire

Pentru că am oroare de definiţiile abstracte, că am avut parte de destule în viaţa mea, consider că cea mai bună cale de a înţelege ceva e prin exemple. Aşa că hai să luăm un studiu de caz şi să ne dăm cu părerea: următorul individ e sau nu e pervers?


Un bărbat urât intră într-un bar de cartier cu un zâmbet-rânjet mare cât toată faţa.

- De ce esti atât de fericit? îl întrebă barmanul.

- Ei bine, o să-ţi povestesc, răspunde urâtul. Ştii, eu locuiesc în apropierea căii ferate. Când m-am întors acasă, noaptea trecută, am observat o femeie tânără legată de şine, ca in filme. Desigur, am mers acolo şi am eliberat-o din legături âi am dus-o la mine acasă. Şi ca să nu mai lungim vorba, am avut parte de ceva deosebit - am făcut dragoste toată noaptea, peste tot, în baie, în bucătărie, în dormitor….când eu deasupra, când ea, în toate pozitiile imaginabile!

- Fantastic! - exclamă barmanul. Esti un norocos. Era frumoasă?

- Nu stiu... Nu i-am gasit capul...

duminică, 28 iunie 2009

Despre perversiuni

Ante scriptum:

-Stai că nu înţeleg, adică cum cu gura?

-Păi uite, aşa simplu, o iei în gură şi….

-Ce scârbooos, hai nu-mi spune că vorbeşti serios.

-Ba da iubi, uite, dacă vrei îţi arăt şi eu ce pot face cu limba.

-Nici să nu te gândeşti, auzi? Nu te las să pui limba acolo. Perversule!


Dialog care dezarmează iremediabil orice individ de pe lumea asta care se pişă din picioare. Şi care dacă ar avea măcar puţin-puţin sânge în mădular şi-ar da imediat demisia din calitatea de “prietenul ei”.


Chiar aşa, vorbind serios acuma. Ce dracu’ o fi însemnând cuvântul ăsta: “pervers” ? De multă vreme îmi storc creierii şi nu reuşesc să dau un răspuns exact. Sau măcar aproximativ. Ceea ce, evident, cum eu sunt un mare cunoscător de chestii, nu poate însemna decât un lucru: o definiţie clară nu există. Hai s-o luăm un pic istoric.


Timp de secole ni s-a băgat în cap următoarea chestie: eşti pervers dacă o faci cu alt scop decât pentru a crea o legiune de plozi orăcăitori. Aşa, hai să ne înmulţim şi să umplem pământul, că nu suntem şi aşa prea mulţi. Undeva prin Evul Mediu, ajunsese foarte la modă ideea că plăcerea e dată de Dracu’ în persoană, şi singura cale de a te “purifica” în timpul murdarului act era să nu simţi nici o plăcere. În acest scop, se lua cuplul îmbrăcat în nişte haine ca nişte saci, şi se mai lua un cor bisericesc care le cânta psalmi în timp ce se producea nelegiuita însămânţare. Contra cost, bineînţeles. Că doar şi la circ plăteşti. Rezultat garantat. Cine ar mai putea simţi plăcere când o armată în sutane răcneşte lângă el?


A propos, ştiu că o puneţi şi voi în poziţia “misionarului”. Dar aveţi habar de unde şi până unde “misionar”? Da, ar zice unii mai isteţi, e vorba de fantezii cu popi. Masculul se îmbrăca preoţeşte, se suia pe respectiva “enoriaşă”, şi în timp ce o “convertea” îi recita psalmi. Neeeh, total greşit. E mult mai banal. Primii misionari care au ajuns în insulele din Pacific încercau să-i înveţe pe băştinoşi în afară de sloava Bibliei că singura poziţie “morală” ar fi cea cu masculul deasupra. De acolo i-a rămas şi numele, dat probabil la mişto de băştinaşi, chestie de care misionarii probabil că erau foarte mândri, nesesizând ironia. Ca în legenda studenţească cu asistentul poreclit “Vîpul”. El ştia că porecla i se trage de la “VIP-ul”, pe când toţi ceilalţi ştiau varianta “Vârful Pulii”.


Am deviat ca de obicei. Deci dragii mei perverşi şi drage perverse, ce inseamnă totuşi cuvântul ăsta pe care nu reuşim să-l definim? Majoritatea oamenilor zic ceva de genul: “ceva imoral, ieşit din normalitate”. Şi apoi încep o enumerare gen “fetişism, voyeurism, homosexualitate, etc”. Enumerare la latitudinea fiecăruia, dată de cum a fost el învăţat, a citit sau îl duce capul. Staţi aşa. Asta e definiţie? Care “normalitate”? Care “moralitate”? Ce definim ca fiind moral şi normal? Două cuvinte la fel de relative ca şi anul curent.


Iată o aşa zisă definiţie care m-a amuzat teribil, mai ales că se vrea doctă şi e luată dintr-o lucrare de specialitate. O scriu cu litere mici, e evident de ce:


“Numim deviatie sexuala situatia in care placerea sexuala nu este procurata printr-un act sexual normal, care trebuie sa se consume intre un barbat si o femeie, sau cand raportul sexual nu se practica in organele genitale ale femeii sau cu organele genitale, situatie care poarta numele si de inversiune sexuala.Deviatiile sexuale, intrucat de obicei lezeaza normele morale sociale, tin mai mult de domeniul medicinei legale si psihiatriei. Persoanele care practica inversiunile sexuale sunt de cele mai multe ori psihopate, demente, idioate si mai rar normale, dar viciate moral.Dintre deviatiile sexuale mai frecvent intalnite amintim :1.narcisismul ; 2 .exhibitionismul ; 3.voaierismul ; 4.fetisismul ;5.lesbianismul ; 6.sodomia sau bestialitatea ; 7.sadismul ;8.masochismul “ I.Negrut, O.Rusu- Ginecologie si Obstetrica –vol1, ed.didactica si pedagogica bucuresti, 1981, p.91


Bună definiţie. Un subtil “cele mai frecvent întâlnite”. Nici măcar n-au zis de chestii mai “avansate” ca uro-scato. Oficial în ’81 nici nu exista la noi termenul ăsta. Citisem despre un individ care încă de pe la 5 ani îşi lua pe mâini mănuşi lungi de satin pe care se pişa, apoi îi plăcea să le miroase zile în şir.

Altul căruia tot de mic îi plăcea să se îmbrace în femeie şi să se joace cu ceilalti copii de-a “fata în casă”. El era întotdeauna “fata”. Pe la 10 ani povesteşte că şi-a pus fusta mătuşii sale şi ca s-a terminat instant, fără măcar să şi-o frece.

Un altul povestea că are o atracţie pentru picioare.Zice că e însurat şi îi place ca nevasta să-l lege şi să-l bata cu papucii. Probabil că şi ea şi-a descoperit latura “sado” cu ocazia asta.


Tot articolul aici. E mult mai cuprinzător decât ce-am spicuit eu. Bine, eu n-aş face niciuna din chestiile astea, adică nu mi-ar produce nici un fel de plăcere. Dar parcă nici n-aş arunca cu piatra în cine le face. Mai ales că se pare că treburile astea îţi vin în cap de mic, când nici măcar nu ştii despre ce e vorba. La fel ca şi homosexualitatea, cu care se pare că te naşti. Corpul e o maşină complexă, condus de reacţii chimice, şi orice substanţă în cantitate prea mare sau prea mică te duce într-un sens sau în altul. De ce-ar trebui să fim noi mai deştepţi şi să condamnăm? Mai ales dacă oamenii o fac la ei acasă?


Sunteţi oare siguri că simpaticul coleg de birou cu care daţi mâna în ficare zi nu are acasă în dormitor un butoi cu căcat în care se înmoaie în fiecare zi când ajunge de la servici? NU! Şi atâta timp cât face duş inainte de a veni la lucru de ce ar trebui să vă intereseze? Combinaţiile sunt infinite şi creierul uman e complicat. Mai bine să nu judecăm. Pfui, iar am dat-o pe chestii serioase.


Să încheiăm cu morala, sau sfatul meu de bună conduită în sex: dragi perverşi şi drage perverse, să nu cădeţi în practica aparent nevinovată a BDSM-ului. Puteţi foarte uşor ajunge la folosirea altor accesorii în afară de cele cu care natura v-a înzestrat cum ar fi vibratoarele, lenjeria sexy şi alte lucrări ale Satanei. Iar de acolo până la sexul complet deviant în alte poziţii decât cea a misionarului nu mai e decât un pas. Ca să nu mai vorbesc despre absoluta perversiune de a aprinde lumina în timpul actului.Mă trec şi fiorii.


P.S. După mintea mea cea simplă de porcuşor, n-ar fi cel mai bine să zicem aşa: “Numim perversă orice practică ce dăunează în vreun fel integrităţii fizice sau psihice a participantilor şi se desfăşoară fără consimţământul tuturor celor implicaţi”? Nu se apropie cel mai mult de adevăr oare?

marți, 23 iunie 2009

Patul din camera vecină

E târziu. Afară traficul s-a potolit şi nu se mai aud decât nişte greieri timizi. Patul scârţâie ritmic. Prin pereţii de carton se aude totul, nelăsând nici o umbră de îndoială asupra “activităţilor” din camera vecină. Ce sentimente ar putea să-ţi provoace situaţia asta? Enervare? Chef? Tristeţe? Înstrăinare ?


Niciunul în cazul meu, ci doar nostalgie. Amintirea unei nopţi asemănătoare de acum aproape zece ani. Ele două în patul dublu de jos, râzând pe înfundate, eu în patul de deasupra, râzând dement, după o zi de alergătură, descoperiri şi câteva ore de rătăciri în căutarea ultimei camere libere din hotelul ieftin aflat dracu’ ştie pe unde în periferia pariziană.


Mai mult ca sigur ei erau, cuplul dinaintea noastră, care introduseseră cardul în maşina automată de rezervări şi luaseră penultima cameră. Un tânăr sfrijit, îmbrăcat neglijent, cu şapcă de soare întoarsă, cu tenişi de gumă în picioare şi negresa ţâţoasă cu tocuri înalte şi cu fusta incredibil de scurtă.


Aceeiaşi pereţi de carton, aceeaşi mişcare ritmică şi acelaşi scârţâit al patului. Negresa gâfâia ca apucată: “Oui, oui, ahhh, ouiiiiii!”. Oricum eram prea obosiţi ca să putem dormi după aşa o zi plină, aşa că ne distram regeşte. Se pare că sfrijitul avea rezerve surprinzătoare de energie, pentru că sunetele în loc să scadă în intensitate creşteau într-una. Speram doar că nu puseseră un film porno şi plecaseră din cameră să se plimbe. După jumătate de oră Lidia hotărî că ce e mult e mult şi luă taurul de coarne plasând câţiva pumni în perete:

- Arrête! - şi ca prin farmec volumul scăzu în limite acceptabile.

Trebuia totuşi să dormim, pentru că peste câteva ore începea o nouă zi de alergătură şi descoperiri.


Somn uşor, mie.

marți, 16 iunie 2009

Mic ghid de cosaş începător

Înţelepciunea populară a strămoşiilor noştri care toţi au fost ţărani - deci şi noi suntem toţi nişte ţărani - zice cam aşa despre intelectuala muncă a cositului:

E bine să coseşti pe suprafeţe drepte, fără bolovani. Dacă nu se poate, ai două variante:
- Te duci în altă parte să coseşti
- Accepţi situaţia şi încerci să nu dai cu coasa în prea multe pietre.
Dacă suprafaţa plină de bolovani e chiar grădina ta, atunci trebuie să strângi din buci şi să alegi varianta 2, deoarece e stupid să te duci să coseşti gradina altuia pe gratis.

Dacă tot coseşti o grădină în pantă şi plină cu bolovani, ar fi indicat ca iarba să fie suficient de scurtă încât să se poată cosi uşor. Dacă te duci pe acolo suficient de rar şi nu ai pe nimeni de meserie care să facă operaţiunea asta din când in când, atunci ai o reală problemă: ce faci tu nu se mai numeşte cosit, ci defrişat stilul smuls dintr-un sport hibrid intre haltere şi scrimă.

Dacă tot coseşti o grădină în pantă şi plină cu bolovani, cu buruienile până în brâu, ar fi bine să faci chestia asta pe lumină, chiar dacă te bate soarele în cap de te tâmpeşte. Mai tâmpit oricum nu ai cum să fii şi măcar vezi ce drak faci .

Dacă coseşti ( sau defrişezi ) o grădină în pantă, plină de bolovani, cu buruienile până în brâu, şi când incepe să se întunece, ar fi bine să ai măcar o coasă ascuţită, care să fie a ta. Dacă nu indeplineşti nici măcar una din aceste condiţii, se pot întâmpla mai multe chestii:

- Vecinul care ţi-a dat coasa împrumut să fie nervos pe tine că ai “cosit” mai mulţi bolovani decât buruieni şi ori te scuipă între ochi ori te pune să-I plăteşti coasa la preţ de speculă.
- Vecinul care ţi-a dat coasa împrumut să râdă de tine şi să-ţi zică “ păi băi coae, doar nu credeai că-ţi dau coasa mea aia bună ( şi ascuţită ) ca să mi-o fuţi.”
- Vecinul care ţi-a dat coasa împrumut să-ţi zică cu compasiune: “io am ştiut că asta nu e treabă pentru un orăşean aşa finuţ ca tine. Mai bine chemai un băiat de aici, ii dădeai vreo 2-3-12 beri şi îţi făcea treaba ca la carte”. Bine, berile după, că altfel se face mangă şi pula cosit.

Aşa zice înţelepciunea populară. Chestii elementare, cunoscute şi aplicate de sute de ani de strămoşii noştri, dar complet ignorate de noi ăştia de la oraş, care ne credem mai deştepţi. Ştiţi voi cum zice vorba: înţeleptul invaţă pe pielea altora, prostul pe pielea lui. De data asta eu a trebuit să invăţ pe pielea mea.

Concluzie: e mai uşor să configurezi un server apache cu două tomcaturi în load-balance decât să coseşti o grădină în pantă, plină de bolovani, cu buruienile până în brâu, când incepe să se întunece şi folosind o coasă neascuţită. Cel puţin pentru mine.

vineri, 5 iunie 2009

Reporterul porno

Sania trasă de cai înainta cu greu pe drumul troienit de zăpadă. Reporterul stătea tăcut în spate, înfofolit în pătura groasă de lână, fără să scoată un sunet. Scârţâitul tălpilor saniei în zăpadă, mişcarea ritmică, sunetul zurgălăilor de pe căpăstrul cailor îl făceau parcă să intre într-un fel de transă.
- Si? Cum aţi petrecut sejurul? Aţi reuşit să vă faceţi reportajul? – întrebă deodată omul care conducea sania.
Reporterul tresări, trezit din gânduri. Tovarăşul lui de drum era un tip solid, mustăcios, cu trăsături dure, ca mai toţi ţăranii din acele locuri. Nu aveai foarte multe de discutat cu ei, decât despre capre, cât va mai ţine zăpada, şi poate cum va fi vremea a doua zi. Si despre alcool, bineînţeles. Mult alcool ieftin.

Deşi era o intrebare nevinovată, reporterului i se păru că sesizează o fină urmă de ironie. Se hotărî să răspundă neutru.
- Da, da, am strâns ceva material. O să vedem la redacţie.
De fapt nu avea nici cea mai mică idee cum va face acel reportaj. Sau dacă era mai bine să tacă din gură şi să declare „expediţia” ca pe un eşec total. Atâtea luni stătuse blocat în nămeţii din satul fără nume din acea vale îndepărtată şi habar nu avea ce să scrie. De fapt ar fi putut scrie o serie întreagă de articole care să mărească spectaculos tirajul ziarului, dar ceva îl reţinea.

Ideea fusese proastă de la început. Acum îşi dădea seama că fusese o nebunie din partea lui să accepte acea misiune. De ce oare? Spiritul de aventura? Dorinţa de a demonstra că el va putea scoate ceva de la acei oameni, acolo unde ceilalţi doi eşuaseră? Sau cota sa de popularitate în scădere, la fel ca şi contul în bancă? Redactorul şef îl asigurase:

- Este o idee novatoare, o adevărată breşă în piaţă. Sunt sigur că acolo se întâmplă perversiuni delicioase, numai că ţăranii nu prea vor să vorbească despre asta. E normal, e ca şi cum ai da o gaură într-un sicriu ca să vezi mortul. Rudele nu ar aprecia…Du-te acolo şi petrece iarna, împrieteneşte-te cu ei şi află ce se petrece. Apoi spune lumii. Ne va mări tirajul, iar ţie îţi va aduce celebritate şi un cont substanţial în bancă. Doar asta suntem, ziar de scandal porno, nu ?

Acum nu mai era sigur dacă nu cumva redactorul-şef îl trimisese la mama dracului doar ca să scape de el câteva luni. Dacă situaţia sa financiară ar fi permis-o probabil că ar fi refuzat. Era mult mai comod să stea în oraş, la căldurică, să meargă la petreceri mondene şi să scrie despre bârfele vehiculate acolo. O vedetă porno încurcată cu vreun fotbalist? Sau cu vreun ministru? Nevasta face spume la gură? Mană cerească! Zece episoade, audienţă asigurată. Cititorii sunt proşti şi pun botul.
- Si cum v-aţi înţeles cu localnicii? Oameni ciudaţi, părerea mea. Dar dacă ştii cum să te apropii de ei sunt în regulă. Poţi chiar lega prietenii acolo. Reporterul tresări din nou. Oare ghidul său ştia ceva? Spera din toată inima ca aşa ceva să nu se întâmple.
- Da, da – bâigui el. Sunt oameni simpli, dar dintr-o bucată. Te poţi înţelege bine cu ei. Din nou i se păru că mustăciosul zâmbea imperceptibil.

Da, într-adevăr, se împrietenise cu oamenii până la urmă. In patru luni avusese tot timpul. Sub pretextul că vrea să scrie despre viaţa lor de zi cu zi, despre împrejurimi, pusese întrebări în stânga şi în dreapta despre orice. De nenumărate ori se îmbătase cu alcool ieftin la cârciuma din sat şi îşi vărsase şi maţele apoi, în speranţa de a afla ce se întâmpla acolo. Oamenii fuseseră reticenţi la început cu acest străin, apoi încet-încet căpătaseră încredere în el.
Intr-o noapte, după o lună de stat pe acolo, când se îmbătase crâncen acasă la unul din săteni, îndrăznise să pună o întrebare:

- Băi, dar în satul acesta nu avem şi noi ceva femei? Inţelegi matale, să băgăm şi noi o blăniţă pe caltaboş.
Tăranul îl privise tulbure, apoi îi explicase, aşa ca între oameni beţi că aveau şi femei pentru scopul respectiv, dar că exista un fel de ritual pe care îl practicau bărbaţii din sat, şi odată intrat în acest joc nu mai putea să iasă. Trebuia să meargă până la capăt. Si bineînteles, trebuia sa fie acceptat si de ceilalti participanti. Reporterul încuviinţase cu inima îndoită, dar simţea că se apropia în sfârşit de miezul problemei. In fond, să refuze ar fi însemnat să rateze scopul pentru care venise acolo.

Trei zile mai târziu, omul îl duse într-un şopron mai izolat. In şopron erau câţiva bărbaţi. Un felinar cu petrol arunca o lumină difuză în jur. Toată lumea tăcea. Il studiară indiscret, apoi fiecare încuviinţă din cap.
In mijlocul şopronului se afla un butoi din acela mare, cu o gaură cam la nivelul mijlocului unui om. I se explicară pe scurt regulile. Fiind o comunitate mică, pentru a evita bârfele, femeile care doreau să se prostitueze veneau şi se băgau în butoi, pentru a nu le fi descoperită identitatea. Apoi doritorii veneau pe rând, aruncau pe partea de sus a butoiului o bancnotă-două şi treceau la „aparat”. Prin gaură.

Omul nostru rămăsese impresionat. Iată cum se pot rezolva discret problemele acestea, chiar şi într-o comunitate mică. Fără gelozii, scandaluri, bătăi pe acasă, acuzaţii de curvă… Si el descoperise asta. Era într-adevăr genial. Intr-un fel îi părea rău că îi va trăda pe aceşti oameni minunaţi, scriind povestea lor la gazetă. Dar asta ii era meseria: ziarist porno de scandal. Câteodată îşi ura meseria.

Primele săptămâni totul fusese minunat. Era ceva incitant în tot acest ritual.Să facă sex cu o necunoscută, sub privirea altor necunoscuţi fusese întotdeauna fantezia sa secretă, care acum se materializa din plin. Se simţea parcă mai legat de acest loc pierdut din munţi. Intre timp zăpada se topea şi drumul se deschisese spre lumea exterioară. Se apropia timpul plecării, dar el nu se grăbea foarte tare.
- Aşa-i că v-au facut faza cu butoiul ? – întrebă brusc mustăciosul
De data aceasta reporterul intră în panică de-a dreptul. Cineva din afară ştia! Aruncă o privire speriată spre conducătorul saniei. Acesta îl privea cu subînţeles, mijind mustaţa.
- Lăsaţi, nu-i nici o problemă, n-o să spun la nimeni. Aşa au păţit şi cei doi dinaintea dumneavoastră. Si apoi, poţi să-i condamni pe oamenii ăia? Stau atata vreme rupţi de lume…trebuie să se distreze cumva. Dacă m-aţi fi întrebat vă spuneam eu înainte de a ajunge acolo.

Ultima zi, cea dinaintea plecării lui pripite fusese altfel. Acelaşi ritual ciudat, şapte bărbaţi aşteptându-şi rândul în şopronul slab luminat, dar parcă atmosfera era alta. Parcă aşteptau ceva. Sau pe cineva. Intrând în şopron, simţise o mână grea pe umăr şi auzise ca pe o revelaţie cuvintele: „Băiete, azi e rândul tău să treci în butoi”. Si toţi ceilalţi izbucniseră într-un râs isteric. Văzând privirea lui plină de stupoare amestecată cu o panică de nedescris, tipul care îl adusese în „club” îl bătuse amical pe umăr:
- Hai băiete, nu te sfii. Doar nu ai crezut povestea cu femeile care se bagă în butoi, nu? De fapt ai văzut tu vreo femeie sub 70 de ani în satul ăsta?
Si în timp ce bancnotele de 5-10 lei cădeau pe gura butoiului şi ceilalţi se perindau prin faţa găurii, sodomizându-l pe rând, reporterul se gândi: „Futu-i!”.

In biroul de la etajul 10 al luxosului imobil, reporterul nostru se foia pe scaun sub privirile întrebătoare ale redactorului şef.
- Sigur-sigur nu s-a întâmplat nimic ciudat în astea patru luni cât ai stat acolo ? Nimic care să merite scris? Un serial mic, ceva?
- Nu. Absolut nimic. Am stat acolo blocat, drumul era impracticabil. Plictiseală totala. Oamenii ăia chiar stau, dorm, mănâncă şi beau. Atât.
- Hm, ciudat. Aşa au zis şi ceilalţi doi care au fost înaintea ta. Dar parcă simt că-mi ascundeţi ceva. Dacă-i aşa…
- Nu e chiar nimic interesant acolo, vă jur. Dacă era aş fi descoperit în patru luni.
- Bine, băiete, cum vrei – dădu din umeri dezamăgit redactorul şef. Uite, am un nou subiect pentru tine. O casnică din Ferentari ne-a anunţat că de două săptămâni umblă prin spatele blocului un măgar cu două puli imense şi violează toate fetele care trec prin zonă după lăsarea întunericului. Scrie-mi un serial de 10 episoade pe tema asta, dar să fie spectaculos, da ?