vineri, 29 ianuarie 2010

Profetul - episodul 1

Elenor era entuziasmat, dar totuşi circumspect. De când căzuse în dizgraţia şefului Companiei de Afaceri Galactice primise doar misiuni de căcat. De fapt prima misiune pe care o primise după cearta cu superiorul său fusese de căcat la propriu. Eloizii de pe planeta Eloid aveau un bizar cult al căcatului, considerat sfânt, care cerea ca acesta să se descompună doar în condiţii speciale, într-un templu dedicat. Misiunea lui fusese să asigure mentenanţa cazanelor de fermentare şi parfumare.


După aceea fusese “promovat”, aşa cum îi plăcea şefului să spună în bătaie de joc, la serviciul Funerar Galactic. Aici trebuise să îndeplinească cu sfinţenie toate ritualurile funerare bizare cerute de diferiţi clienţi din colţuri prăfuite de Galaxie. De exemplu, pe o mică planetă mărginaşă dintr-un sistem cu doi sori verzi, cutuma funerară cerea ca defunctul să fie ciopârţit şi organele separate în trei vase speciale: unul pentru piele şi tendoane, altul pentru organe interne şi altul pentru muşchi. Apoi cele trei vase erau puse la fiert până totul devenea o pastă, care mai apoi era uscată şi transformată în pudră. Rudele primeau pudra respectivă şi trebuiau să o consume timp de un an.

Pe o altă planetă la fel de mărginaşă defunctul trebuia jupuit, pielea era uscată, din ea se făcea un fel de mantie, iar nefericita văduvă trebuia să o poarte pe parcursul întregii perioade de doliu.

Sau în alt sistem se îngropau doar ochii, creierul şi aparatul reproducător. Restul corpului, considerat impur, trebuia devorat sub ochii rudelor de nişte câini albinoşi, întotdeauna în număr par.


Elenor se achitase de toate aceste sarcini fără să crâcnească, sperând că va fi iertat într-o zi pentru imensa gaură financiară pe care o provocase Companiei cu ocazia… nu mai conta. De fapt avea de ales în a fi cel care face treburile murdare sau a obliga încă vreo trei generaţii din descendenţii lui să plătească datoria. De aceea, fusese mai mult decât încântat la propunerea lui Belzebur, şeful Departamentului de Miracole, care îl sunase într-o zi şi ii spusese aşa:

- Uite, dacă te interesează, avem un loc vacant de Profet.

- Profet? Ce vrea să mai insemne şi asta?

- Păi e simplu. Departamentul nostru se ocupă cu implementarea de noi religii pe planetele primitive. Indivizii o iau razna şi nu-i mai poţi controla nicicum, dacă nu le impui o serie de reguli şi nu-i ameninţi cu iadul după moarte, sau cu raiul dacă le respectă.

- Bun, şi care va fi rolul meu ca Profet?

- Nimic complicat, şi ce-i mai important e că n-o să lucrezi singur. Jobul implică deplasări numeroase, dar cu asta eşti deja obişnuit. Trebuie să joci în general rolul Trimisului Entităţii Supreme, să predici vreo Nouă Religie şi să faci câteva minuni, ca să prosteşti mulţimea. Trebuie doar să înveţi nişte roluri, nu multe, nu avem mai multe de zece scenarii, cu variaţiunile de rigoare. Aici intră în scenă echipa de efecte speciale care te asistă şi îţi sare în ajutor dacă lucrurile încep să se împută. La urmă ţi se pregăteşte o iesire spectaculoasă din cadru, ceva de genul răpire la cer într-o caleaşcă de foc sau prostii de impresionat gloata de primitivi.

- Şi…pot să pun o intrebare? Ce s-a întâmplat cu ultimul Profet? Ştiţi, cel care a ocupat acest post înainte ?

- A, ultimul Profet? Nu mai ştiu exact, parcă a fost omorât cu pietre sau devorat de câini sălbatici în sistemul Alfa Centauri. Oricum, nu trebuie să-ţi faci griji, lucrurile astea nu se prea întâmplă.


Elenor acceptase pe de o parte cu bucuria de a scăpa de cadavre, pe de altă parte cu inima strânsă. Parcă totul părea prea simplu pentru paguba pe care o produsese. Şeful lui era totuşi reputat pentru glumele crude pe care le făcea. Poate totuşi…ok, până la urmă de ce să nu încerce? Tot nu putea să refuze postul, sub ameninţarea tacită de a se întoarce la cazanele de fermentare de pe Eloid.

Cu aceste gânduri intră pe uşa lui Belzebur. În încăpere se afla şi şeful lui, pe nume Eli.

- Elenor, ce bine îmi pare să te văd! Arăţi fabulos! Ia loc – îi spuse acesta cu fals entuziasm.

- Uite, aici este dosarul următoarei tale misiuni – spuse Belzebur. Poţi să-l studiezi acasă. Noi îţi vom explica pe scurt despre ce este vorba.

- Pe scurt, avem o planetă mai deosebită. Fiinţele de acolo au nevoie în mod constant de profeţi, minuni şi apariţii, pentru că uită foarte repede, sunt sălbatici şi o iau razna foarte repede. Şi sunt şi reduşi intelectual. Derulăm proiecte acolo de 70 de eoni, şi am avut o grămadă de profeţi mai mult sau mai puţin importanţi. Primii au fost Adam şi Eva, apoi a urmat Noe, apoi Moise - colegul tău de promoţie, îl ştii .

- Avem nevoie de ceva radical, care să le dea o direcţie pentru măcar 2012 revoluţii ale planetei lor în jurul Stelei Centrale. După aceea, dacă nu progresează, este programată o distrugere parţială a lumii lor şi o reconstrucţie bazată pe o nouă religie – explică Belzebur.


- Bine, şi ce trebuie eu să fac ?

- Pe scurt, trebuie să mergi acolo, să duci o viaţă absolut normală într-un corp asemănător cu al lor, timp de 30 de revoluţii ale planetei. În tot acest timp vei fi instruit de echipa noastră care va sta în umbră şi va răspândi zvonuri despre sosirea Celui Ales. Apoi, timp de trei revoluţii trebuie să propovăduieşti Noua Religie, să strângi adepţi, să faci minuni – nimic deosebit, vindecări de bolnavi, mers pe apă, înmulţirea hranei, metamorfoză de lichide…se ocupă băieţii de la regie. Tu trebuie doar să intinzi mâinile şi să te prefaci că te concentrezi.

- Asta e tot? Pare simplu.

- Nu chiar. Am pregătit un final mai deosebit. Nu va fi vorba de clasica Răpire la Cer la încheierea misiunii. Va trebui să mori şi să fii înviat . Apoi să mai petreci un timp printre oameni ca să se convingă că Învierea este reală.

- Cum adică să mor ? Adică să mă las ucis de primitivi ?

- Ei, normal că nu, o să primeşti un anestezic puternic care te va feri de dureri şi te va “omorî” la momentul respectiv. Ei te vor înmormânta, iar echipa noastră te va scoate de acolo imediat şi îţi va acorda asistenţă.

- Normal n-ar trebui să simţi aproape nimic, totul e aranjat, însă există un mic factor de risc. N-ai de ce să-ţi faci griji. E în regulă? Accepţi ?

- Bine accept – zise Elenor cu inima strânsă.

- Perfect. Ia dosarul acesta şi studiază-l până mâine. Apoi începi instruirea.


Elenor ieşi pe uşa blindată. În urma lui, cei doi şefi oftară uşuraţi.

- Eşti sigur că n-ar fi trebuit să-i spui totul ?

- Ei, lasă şi tu acuma, oricum e dator vândut. Se descurcă el, e băiat inteligent. Dacă se descurcă şi de data asta merită să fie reabilitat – în fond clientul plăteşte o avere pentru toată comedia.

- Da, dar totuşi, partea de la final e cam dură, şi cu tot anestezic o să-l cam doară.

- Serios ? N-am avut prea mult timp să citesc partea respectivă? Era parcă vorba de ceva execuţie…

- Da, sunt nişte indivizi foarte cruzi. Bat condamnaţii la moarte în cuie pe nişte scânduri şi îi lasă să moară. Tot procesul poate dura foarte mult…


În drum spre maşină, Elenor aruncă o privire pe dosarul voluminos care îi fusese înmânat. Pe copertă, cu litere de o şchioapă se putea citi – Proiectul Iisus.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Reclamă pentru gay

Cum de ceva timp nu-i mai omorâm pe gay cu pietre, iar de ceva mai puţin timp nu-i mai băgăm nici la bulău, ba chiar recent s-a legalizat faptul de a fi gay, în perspectiva apropiatei legalizări (în ordine) a căsătoriilor intre gay, apoi şi a fututului între gay, ca în final să fie obligatoriu să fii gay, agenţia Porcuşorul Advertising s-a gândit că ar fi bine să exploateze această nouă piaţă cu un produs de nişă: gelul şi lubrifiantul de ras şi epilat special pentru gay. Şi cu reclama aferentă.


Bineînţeles, pentru ca gheitudinea să fie dusă până la capăt, gelul respectiv trebuie neapărat aromat şi colorat în culori vii, iar artiştii care joacă în reclamă să aibă o imagine cât mai gay posibil. Cam ca în poza de mai jos:



Textul va suna cam aşa :


Îţi cam place să ţi-o tragi în dos, nu-i aşa? Şi nouă! De aceea am venit în întâmpinarea dorinţelor tale cu noua şi revoluţionara gamă pentru ras şi epilat Gay Shave Gel, disponibilă acum in trei culorişi arome absolut poponautice.

Alege sortimentul Gay Shave Pink Passion, cu aromă de zmeură şi orhidee de China. Pentru bărbaţi îndrăzneţi şi romantici, ca gayul numărul 1.

Alege sortimentul Gay Shave Orange Classic, cu aromă de flori de portocal şi papaya. Pentru bărbaţi clasici şi eleganţi, cum este gayul numărul 2.

Alege sortimentul Gay Shave Lemon Fresh, cu aromă de lămâiţă şi ylang-ylang. Pentru bărbaţi suavi şi efeminaţi şi pasivi, care vor juca mereu rolul fetiţei satului, ca gayul numărul 3.

Oricare ar fi preferinţa ta, îndrăgosteşte-te acum cu noua gamă pentru ras şi epilat Gay Shave Gel. Perfectă şi sus şi în dos. Garanţia unei epilări perfecte şi a unei lubrifieri de calitate.”


Ei, ce ziceţi, dau sau nu dau lovitura ?

duminică, 24 ianuarie 2010

Campanie de donaţii pentru Haiti

În aceste momente nasoale pentru cei din Haiti, în care toţi ipocriţii îşi fac imagine pe la televiziuni încercând să arate cât de mult le pasă lor de o ţară căreia nici măcar nu îi ştiau cu două zile înainte locul pe hartă, redacţia Porcuşorul Radioactiv lansează o campanie originală: “Donaţi un ţigan pentru Haiti”.


Problema lor cea mai mare în aceste momente nu este lipsa mâncării sau a locuinţelor, pentru că oricum erau obişnuiţi. Problema lor e numărul mare de victime, care ameninţă însăşi perpetuarea naţiunii. Ce propun eu este un ajutor mult mai de preţ, o adevărată gură de aer pentru acei oameni atât de greu încercaţi: haideţi să le dăm nu 200.000, ci 400.000 sau chiar un milion de ţigani de la noi. Astfel naţiunea va fi salvată. Nu vor avea probleme de integrare, iar peste câţiva ani, datorită ultravioletelor puternice din zonă, vor deveni la fel de bronzaţi ca şi băştinoşii.


Poporul haitian frate, renăscut din cenuşă, îmi va mulţumi peste ani.

Cică Scriitor de Succes

GMX mă crede un Scriitor de Succes, ceea ce eu, făcând pe modestul dar să ştie şi ceilalţi, nu ma consider, dar îi mulţumesc pentru apreciere. Premiul îl trimit mai departe acest premiu spre Vreauultimulloc, Câmpuri de căpşuni, Vanda, Pizmaşa şi Femeia de Servici



Regulile zice aşa:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;

2. Fiecare S.S. trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;

3. Fiecare S.S. trebuie să îşi prezinte premiul pe blog şi să adauge link către acest post

4. Fiecare S.S. care a câştigat premiul este rugat să viziteze acest post şi să îşi adauge numele la Mr. Linky List…

5. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

joi, 21 ianuarie 2010

Piatra magică

- Ai înebunit ? Piatra Magică?

- Nu am înebunit deloc. Aşa o să-i dăm o lecţie pe care n-o s-o uite curând.

- Dar ştii bine că e interzis să te atingi de ea. Se zice că….

- Da, da, ştiu legendele. Se zice că cine stă lângă ea prea mult se îmbolnăveşte.

- Exact, şi că distrugerea ei ar aduce mare ghinion întregului trib.

- Prostii! Sunt simple superstiţii. Doar nu eşti superstiţios, nu ?

- Nu, dar Marele Vrăjitor zicea că…

- Un înfumurat! Ştii ce cred eu ?

- Ce ?

- Că pur şi simplu profită de istoria asta cu aşa-zisa Piatră Magică pentru a îşi menţine puterea şi influenţa în trib. N-ai văzut ce mare se dă ?

- Da, dar trebuie să recunoşti că ştie multe.

- Cred că e deja senil şi inventează. Şi îşi bate joc de noi. Multe din poveştile lui nu le-ar crede nici un copil de doi ani.

- Da, asta e adevărat. Lucrurile pe care le povesteşte cu aparate care zburau prin aer şi lucruri în care vorbeai aici şi se auzea peste mări şi ţări par pure invenţii.

- Păi vezi? Luându-i Piatra Magică vom arăta întregului trib că Marele Vrăjitor nu e decât un şarlatan şi că nu e Piatra cea care îi dă putere.

- Auzi, dar dacă nu o putem lua? Se zvoneşte că e adânc îngropată în pământ şi că doar vârful se vede.

- Atunci o vom sfărâma cu bâtele. Iau cu mine bâta mea specială făcută din piatra aia care nu se sfarmă.

- Bine, ne vedem diseară.


Cei doi copii se furişau tiptil în umbra înserării. Nu le fu greu să păcălească vigilenţa gardianului plictisit care străjuia Luminişul Interzis. In fond şi acesta credea în străfundul conştiinţei că păzeşte ceva inexistent, iar superstiţia oricum functiona destul de bine. Nimeni nu se aventura prin acel colţ uitat de pădure.

Copiii intrară în cortul din mijlocul luminişului şi rămaseră muţi de uimire. În mijlocul cortului trona Piatra Magică.

- Ce frumoasă e !

- Da, ce netedă…şi ce formă regulată. Ca o ţâţă !

- Haha! Chiar că seamănă cu o ţâţă! Hai s-o luăm!


Cei doi încercară zadarnic să scoată piatra afundată adânc în pământ.

- Nu merge! Ce căcat! Ţi-am zis eu că nu avem cum s-o luăm. Şi oricum cred ca e mult prea grea.

Pânza cortului se deschise brusc. Era gardianul care venise atras atras de

- Cine-i acolo ?

- Hait! Am pus-o! Să fugim! – spuse primul copil.

- S-o distrugem întâi – spuse al doilea.

- ăăăă ? Eşti sigur? Nu cred că e cea mai bună i…


Prea târziu. Al doilea copil ridică ranga de fier găsită în pădure şi lovi în plin Piatra Magică. Un foc nemaivăzut se ridică spre cer, apoi un vânt teribil şi fierbinte se iscă, arzând mica aşezare de corturi şi punând la pământ copacii pe o rază enormă.

Marele Vrăjitor primise secretul Pietrei Magice de la tatăl său, care îl primise de la bunicul său, şi tot aşa din multe generaţii de vrăjitori. Neputând-o dezamorsa, o păziseră pur şi simplu, lăsând-o moştenire generaţiilor următoare. Fusese ultima bombă neexplodată, datând din epoca uitată a ultimului Război Planetar.


Morala ( valabilă în orice perioadă de timp ):

Fereşte-mă doamne de proşti, că de duşmani mă apăr eu singur.

marți, 19 ianuarie 2010

La ce serveşte

La ce serveşte să fii cel mai tare,

Să fii înconjurat doar de femei,

Să-ţi cadă toate bete la picioare,

Să poţi s-alegi pe orişicare vrei,

La ce sunt bune toate-acestea oare,

Dacă eşti gay?


Să poţi să mergi mereu ca la piaţă,

Să fie plin de pizdă împrejur,

Când ce îţi doreşti tu de la viaţă

Este un cur?

Timpul

M-a chinuit talentul. Pe Porcuşorul Serios veţi găsi un mic eseu de exact 500 de caractere. Nu în speranţa că voi câştiga concursul, ci să văd dacă sunt în stare să scriu asa ceva.

duminică, 17 ianuarie 2010

Tase

Tase era tipul acela de coleg pe care nu-l suporta nimeni. Mare cât uşa, cântărind cam cât un porc mai mic, la prima vedere pămpălău, dar de fapt viclean când era vorba de interesul lui imediat.

Tase era un leneş notoriu. Nu mergea la aproape nici un curs, dormea până la ora 12, majoritatea zilelor petrecându-le în cameră. Din când în când îl mai apuca aşa câte o criză de conştiinţă ( sau de disperare ) şi insista pe lângă colegi să-l trezească şi pe el de la 8 ca să meargă câte un laborator. Bineînţeles că dimineaţa trebuia să tragă câte doi de el să se scoale, moment în care devenea extrem de irascibil, chiar agresiv. După ce colegii îl lăsau baltă, seara le reproşa că nu l-au luat şi pe el.

Înainte de examene Tase intra în panică şi începea să se lamenteze că n-a avut timp să înveţe, că o să pice la toate, până când stârnea compasiunea colegilor care-l ţineau pe lângă ei şi-i şopteau aşa de-un cinci. Asta pe lângă faptul că îşi pregătea din timp fiţiuci minuscule care ar fi stârnit invidia oricărui pictor chinez pe boabe de orez.


Tase era un individ jegos. Lenea lui mergea până într-acolo încât frecventa duşul maxim odată la două săptămâni. Se plângea tot timpul de condiţiile de căcat din cămin, de buzile oribile şi de duşurile comuniste. De fapt era doar un pretext pentru a nu se spăla. Purta câte o săptămână o cămaşă, după care o punea sub stiva din dulap, luând-o pe următoarea.. Când stiva se termina ajungea la prima cămaşă jegoasă pe care o purta din nou. Nimeni nu-l văzuse pe Tase să meargă vreodată acasă, asta şi pentru faptul că era de pe lângă Suceava sau Botoşani, iar biletele de tren erau scumpe şi condiţiile “mizerabile”. Se zvonea că odată foştii colegi de cameră l-ar fi dus cu forţa la duş, şi cum refuza să se dezbrace l-ar fi spălat cu tot cu haine. Doi în unu.


Mai presus de toate însă Tase era zgârcit. Nu mânca niciodată la cantină sau fast food, pentru că mâncarea era scumpă. Prefera să prăjească chestii urât mirositoare pe reşoul înegrit de vreme, care aparţinuse lui taică-su de pe vremea când era şi el student. De multe ori ardea slănina sau cartofii băgând mirosuri de neimaginat în hainele colegilor, el adormind sau stând cu ochii beliţi pe saituri porno. Bineînţeles că nu deschidea geamul pentru că “e frig”, “e cald”, “nu suport curentul” sau “intră ţânţarii”. Tase mergea pe jos peste tot în loc să ia tramvaiul, chipurile pentru “a face mişcare”, de fapt pentru că abonamentul la tramvai i se părea “exorbitant de scump”. Asta inclusiv pe canicula de 40 de grade sau pe cea mai cumplită fleşcăraie.


Când veneai de acasă cu ceva de mâncare sau de băut erai brusc prietenul lui Tase. Se înfiinţa la tine în cameră şi pur şi simplu nu mai pleca de acolo, îndrugând vechi şi uscate până când, silit de foame te puneai să mănânci ceva şi îl serveai şi pe el de politeţe. În momentul ăla erai complet futut. Tase era în stare să devoreze tot, şi singura soluţie era să “primeşti un telefon” şi să pleci repede. În momentul acela trebuia să nu mai fie nimeni în cameră, astfel încât să plece şi Tase. Altfel erai iar futut, pentru că acesta aştepta să pleci şi se băga în frigider cu tupeu.


Acest comportament îi dispera pe colegii de cameră, care s-au hotărât într-o zi să se răzbune. Paharul s-a umplut când ai lui Marcel au tăiat porcul şi, după vacanţă acesta venise cu un pachet consistent. Bineînţeles, Tase îşi luase partea leului cu guşă de porc.

Marcel intră în cameră cu o mină îngrijorată:

- Auziţi, am o veste proastă pentru voi. Ştiţi “porcăriile” care le-am adus de acasă după vacanţă?

- Da, ce-i cu ele? Întrebară ceilalţi aparent îngrijoraţi.

- Păi se pare că avea trichineloză. Dacă aţi mâncat cumva din el e nasol.

- Aoleu! Cât de nasol?

- Nasol-nasol! Depinde cât aţi mâncat.

- Păi eu am luat o jumătate de cârnat, cât m-ai servit tu – zise Sandu.

- Şi eu câteva jumări cu sare – zise şi Mişu.

- Tase ?

- Poftim?

- Tu? Ai luat ceva?

- A, nu, nimic....

Pula, Tase bineînţeles că îşi băgase adânc botul în cârnaţi, caltaboşi şi jumări.


- Atunci e bine. Cică de la atâta nu se ia Trichinela. Altfel, mi-a dat maică-mea nişte pastile, dar costă grămadă de bani. Şi zicând acestea ieşi pe hol.

Tase ieşi glonţ după el.

- Marcel! Marcel!

- Da, ce-i ?

- Trebuie să-ţi mărturisesc ceva!

- Hai că mă grăbesc, îmi zici diseară.

- Marcel, te rog, numa’ puţin.

- Bine mă, dar zi repede.

- Am mâncat vreo 2 cârnaţi...şi un caltaboş...şi jumătate de şuncă...şi vreo câteva jumări.

- Aoleu! Păi e naşpa. De ce nu mi-ai spus ?

- Mi-a fost jenă...şi poftă. Te rog să mă ierţi. Îmi dai şi mie pastile din alea?

- Păi să văd câte mai am, că trebuie să iau şi eu...şi în plus costă o grămadă de bani...

- Te rog, oricât o costa...nu vreau să mor. Deja mă simt rău.

- Păi ai tu să dai un milion pe o pastilă? Tot setul de opt?

Verde, Tase îngăimă...

- Da!


Şi uite aşa, stimabilii mei, Tase a cumpărat opt aspirine cu opt milioane de lei şi a bolit vreo săptămână, în timp ce colegii s-au îmbătat regeşte în fiecare seară timp de multe seri.

marți, 12 ianuarie 2010

Sex cu o gravidă

Ideea de mai jos nu-mi aparţine. Nu prea pun eu chestii făcute de alţii, cel mult le mai adaptez într-un mod cât mai pervers, dar dialogul de mai jos este absolut genial, aşa că nu l-am modificat cu nimic. Aş fi vrut să-mi vină mie primul.


El şi ea stau în pat. El o mângâie cu subînţeles.


- Hei, ce faci ?! – spuse ea impingându-l într-o parte ?

- Ok, ok, am înţeles, nu ai chef acuma.

- Nu cumva încercai să faci sex cu mine ?

- ăăăă….nu, încercam să…aş vrea să fac dragoste cu tine.

- Dar sunt gravidă!

- Da, ştiu…uite, nu trebuie să-ţi fie frică, o s-o facem cu grijă. Şi trebuie să recunosc… e un pic excitant…

- Oh…Dumnezeule!!!

- Ce…ce s-a întâmplat ?

- Vrei să faci sex cu copilul nostru!

- Ce? Nu…nu cu copilul nostru…cu tine! E ceva normal, oamenii o fac tot timpul.

- Poate ăia perverşi! Mi-e rău!

- Ascultă, toată lumea o face, e un lucru absolut normal! Uite, o s-o facem cu grijă, promit!

- Vrei să faci sex cu grijă cu copilul nostru!

- Nu! Nu cu copilul! Cu tine !

- Mie- rău! Cred că o să vomit! Uite ce ai făcut! Adu repede un lighean!

- Ok, ok, nu trebuie să facem sex, îmi pare rău.

- Bine!

- Şi…şi cam cât o să dureze chestia asta ?

- Păi…va trebui să mă vindec după…deci cam un an şi ceva.

- Fain!

- Crezi că va fi o problemă pentru tine ? Crezi că faci un sacrificiu prea mare să-ţi stăpâneşti pornirile sexuale deviante pentru a trăi miracolul naşterii unei noi vieţi ???

- Nu, nu…ăăă…nu. Absolut nu.

- Wow! Mulţumesc aşa de mult pentru sacrificiul tău!


- Hm, pentru puţin. Cred că va trebui să mă reobişnuiesc cu masturbarea!

- Poftim ???

- A, nimic, ziceam şi eu aşa…

- Asta inseamnă că vrei să mă înşeli!

- ăăăă…nu…nicidecum !

- Ba cum să nu? Te gândeşti cum ar fi ca altă femeie să te atingă în timp ce ţi-o freci!

- Nu, nu…sunt EU cel care mă ating!

- Poftim??? Asta e şi mai rău! Te gândeşti la un TIP care să te atingă!

- ăăă…nu un tip, EU! Sunt Eu cel care mă ating!

- Nu încerca să mă zăpăceşti cu cuvinte! Nu o să te masturbezi şi gata!

- Va fi destul de greu să mă opreşti!

- Taci! Copilul te poate auzi!

- Cum să mă audă? Încă nu are urechi!

- Dumnezeule! Eşti un violator! Şi pedofil! Şi homosexual!

- Draga mea! Calmează-te!

- Nu mă atinge! Pleacă de aici!


- Ok, am plecat – zise el şi se ridică din pat.

- Nu, te rog! Nu mă părăsi! Nu vreau să fiu singură!

- Ai zis să plec, aşa că am plecat!

- Of, nu-mi răstălmăci cuvintele! Intotdeauna faci aşa ca să te cerţi cu mine!

- Bine, bine, linişteşte-te, nu plec niciunde!

- Nici nu ai idee ce se intâmplă acum în corpul meu! Toţi hormonii aceia care au luat-o razna! Voi bărbaţii nu aveţi nici un pic de înţelegere!

- Ai dreptate! Îmi pare rău!

- Te iubesc aşa de mult!



Sursa aici.

luni, 11 ianuarie 2010

Logică imbatabilă

Ador reclamele. Adică le ador în sensul că dacă nu am alte subiecte de defecat pe blog, întotdeauna găseşti o reclamă stupidă de care să faci mişto. De fapt, le urăsc profund, ca mai toată lumea. Unele sunt aşa de imbecile încât nici nu merită să faci misto de ele. De fapt nu destul de imbecile, ci mediocru de imbecile. Mă gândesc că o reclamă, ca să aibă succes, trebuie să fie ori:

- Extraordinar de bună, să te facă să râzi, astfel o reţii

- Extraordinar de imbecilă, astfel încât să te gândeşti “reclamă mai imbecilă ca asta n-am mai întâlnit”. Cine nu stie celebra “Titan Ice – alt viaţă” ? Voi ăştia mai tineri cred. Nevermind.


Acum vreo două zile însă mi-a atras atenţia o reclamă care are toate şansele de a egala celebra Titan Ice, rămasă în top(ul) meu de reclame imbecile, prin “logica” de fier. Este o reclamă la chipsuri, nu contează acuma aşa de tare marca. Probabil că aţi văzut-o pe la TV.Pe scurt, iată de ce trebuie să mancăm chipsuri:


- Se dă săptămânal ceva premiu de 2000 de eurococo. Buun…

- Este înfăţişată o tipesă în braţe la un piţiponc.

- Povestitorul o întreabă ceva de genul: “E prietenul tău? Aşa-i că-ţi cam place de el?”. Tipesa dă din cap ceva de genu “aha, şi dac-ai şti tu ce-mi face….”.

- Apoi apare în cadru o altă tipesă, suplă şi mătăsoasă, ronţăind cu eleganţă dintr-o pungă din aia plină de chipsuri naturale, fără coloranţi şi conservanţi. Doar cu arome identic naturale şi potenţiatori de aromă care distrug neuronii şi te ajută să pui pe ox.

- Acum vine demonstraţia de logică. Povestitorul îi explică tipesei noastre de ce trebuie ea să bage la maţ chipsuri: pentru că, în caz că ailaltă va pune mâna pe potul de 2000 de eurococo, ce va face cu ei ?

- Va merge imediat la o clinică de mărit ţâţele.

- Îşi va mări ţâţele ( ce altceva poţi face la o clinică de mărit ţâţele? )

- Peste ceva timp va da accidental peste piţiponcul tău în metrou, căruia i se vor bulbuca ochii ca la melc.

- Va pune mâna pe el, că doar altfel de ce şi-ar fi mărit ţâţele ?

- Şi tu, proasto, vei rămâne cu buza umflată.

- Deci, grăbeşte-te să-i sufli premiul de 2000 de eurococo, ca nu cumva să rămâi fără piţiponc. Mai logic de atâta nu se poate. QED.

joi, 7 ianuarie 2010

Greuceanu şi ce trei căpcăuni

După două luni grele de internare la secţia de hemoroizi şi fisuri anale, după zeci de clisme şi irigaţii, plus câteva găleţi de tot felul de creme de cur, Greuceanu se externase în sfârşit. Păţania pe care o avusese cu căpcăunul îi lăsase urme adânci în maţul gros conştiinţă. Era plin de ură la adresa acelor făpturi mârşave şi homosexuale care erau căpcăunii. Se jurase că va scăpa împărăţia de căpcăuni şi călătorea şi mai incognito în căutare de noi aventuri.

La un timp, ostenit de atâta drum, se prăvăli la poalele unor stânci…căcat, iar mă obsedează reclama aia. La un timp, poposi la un han într-un sat uitat de lume. Intrând în vorbă cu hangiul şi cu beţivii care-şi făceau veacul prin han şi care ar fi spus orice poveşti pentru un deţ de ţuică proastă, află el că peste trei dealuri şi peste trei văi, într-o peşteră adâncă sălăşuiau trei căpcăuni fioroşi.


- Nimeni nu s-a mai întors din ţinutul lor să povestească ce se întâmplă acolo – spuse conspirativ unul dintre beţivi. Dar ştiu eu, din surse sigure că au o masă la care îi pun pe drumeţii nefericiţi, îi îndoapă ca să îi îngraşe, apoi îi mănâncă.

- Voi ucide acei netrebnici căpcăuni şi voi scăpa ţinutul de blestem! Jur pe paloşul meu! – se încordă Greuceanu.

A doua zi, la primul cântat al cocoşilor, Greuceanu săltă pe cal. Pusese o pătură groasă peste şea şi călărea cu picioarele într-o parte, ca muierile, pentru că rana din c*ur nu i se vindecase încă pe deplin. Merse el peste cele trei dealuri şi trei văi, lăsă calul priponit şi începu să se furişeze. Furişându-se el, zări masă în marginea unei poieni. În partea cealaltă se zărea o peşteră de unde se auzeau nişte sforăituri înfiorătoare. Apropiindu-se de acea masă, nu mică îi fu mirarea să zărească următoarele inscripţii:



Ahaa, gândi el, deci cu asta vă îndeletniciţi voi când nu mâncaţi carne de om! Acum ştiu cu cine am de-a face. Ia să mi-o măsor şi eu, să vedem cât de macho sunt căpcăunii ăştia. Curios nevoie mare , îşi scoase scula şi şi-o puse pe masă. Satisfăcut, observă că depăşea ultima linie cu mai bine de două degete. Scoase cuţitul şi se semnă şi el.


Cei trei căpcăuni dormeau duşi, pe blănuri de oaie, neştiind ce li se pregătea. Greuceanu scoase paloşul şi strigă:

- Gog! Kabum! Mefisto! Căpcăuni netrebnici, până aici vi-a fost! Eu sunt Greuceanu şi am jurat să stârpesc sămânţa voastră blestemată din toată împărăţia.

Unul din căpcăuni deschise un ochi în scârbă:

- Tu cine p*ula mea mai eşti şi de ce ne deranjezi din somn?

- Greuceanu, nu ţi-am spus? GREUCEANU! Pregăteşte-te să mori!

Ceilalţi doi căpcăuni deschiseră I ei ochii şi se întinseră alene.

- Greuceanu? Acel Greuceanu?

- Ahaaa, deci faima mea a ajuns şi la urechile voastre netrebnice?

- Mda, am auzit multe lucruri despre tine – spuse al doilea căpcăun

- Am auzit că ţi-ai cam luat-o anal de la vărul nostru, căpcăunul din sat – râse al treilea.

- Tăcere netrebnicilor! – strigă Greuceanu. E timpul să muriţi.

- Auzi – zise primul căpcăun. După cum vezi suntem fiinţe paşnice şi nu suntem înarmaţi. Mai bine vezi-ţi de drum şi nu ne căuta gâlceavă.

- Nu mă păcăleşti scârbavnice, ştiu că atrageţi drumeţi fără apărare, îi îndopaţi până devin obezi şi apoi îi mâncaţi. Vă tai pe tăţi!


Căpcăunii se uitară contrariaţi unii la alţii.

- Domnule Greuceanu – zise al doilea, nu trebuie să crezi tot ce citesti pe bloguri. Oamenii sunt răi.

- Tăcere! Vremea vorbelor a trecut! Acum veţi muri!

- Greucene, noi nu suntem războinici. Nu e o onoare pentru tine să ne omori aşa, neînarmaţi. Hai mai bine să facem o intrecere, iar dacă ne vei birui te lăsăm de bunăvoie să ne tai capetele.

- Viclene! Ce întrecere?

- Păi uite, de exemplu putem să ne măsurăm p*ulile. Dacă o ai mai mare ca al noastre…


Greuceanu se gândi “ce proşti sunt, va fi chiar mai uşor decât mi-am închipuit”.

- Primesc!

- Dar dacă se va dovedi contrariul – adăugă al treilea căpcăun, vei fi fetiţa noastră timp de o lună.

- Primesc şi asta!

- Ok, haide până în poiană. Acolo avem o masă unde poţi să ţi-o măsori.

- Băieţi, am o surpriză pentru voi. Ia uitaţi-vă mai atent la masa voastră:



Căpcăunii se uitară şi izbucniră în râs la unison.

- Ce, ce-i aşa de amuzant? Vă amuză faptul că o să muriţi ?

- Nu deloc, numai că….hahaha…nu mă pot abţine. Mă piş pe mine de râs – zise al doilea căpcăun. Zi-i tu, Gog.

- Colegul meu voia să spună că noi măsuram din partea cealaltă a mesei – zise Gog.

- Şi mai voia să spună şi că noi patru vom avea foaaarte multă treabă în următoarea lună – adăugă Mefisto printre sughiţuri de râs. Ia zi, cum preferi, cu vaselină sau fără margarină?