Greierele şi furnica

Au fost odată o furnică şi un greiere care trăiau în SUA. Greierele cânta toată ziua, cum e obiceiul greieresc, iar furnica strângea pentru la iarnă. A venit iarna şi greierele suferea, normal, de foame. A mers la furnică să-i ceară de ale gurii şi a primit, normal un şut în cur. Greierele a murit de foame. SFÂRŞIT.

Au fost odată o furnică şi un greiere care trăiau în Franţa. Greierele cânta toată ziua, cum e obiceiul greieresc, iar furnica strângea pentru la iarnă. A venit iarna şi greierele suferea, normal, de foame. A mers la furnică să-i ceară de ale gurii şi a primit, normal un şut în cur.

Disperat, greierele merge să ceară ajutor social. Pe loc se formează o comisie care să ancheteze cazul şi să răspundă la întrebarea "de ce a ajuns greierele să trăiască în mizerie şi să nu aibă ce să mănânce". Între timp greierele este transferat într-un adăpost social unde nu plăteşte chirie, şi primeşte două mese calde pe zi. Guvernul francez se mândreşte cu capacitatea sa de reacţie rapidă la problemele sociale.

Ancheta durează de luni bune. Între timp, se înmulţesc grevele şi creşte presiunea social la adresa guvernului. Se argumentează că sistemul de protecţie social nu este suficient, că greierii un au şanse egale şi sunt discriminaţi pe motive etnice şi religioase.

Sub presiunea străzii, comisia urgentează raportul şi ajunge la concluzia că un există destui bani la fondul de protecţie social. Grevele încetează, iar furnica este impozitată suplimentar. Guvernul francez se mândreşte cu capacitatea de a aplana conflictele şi de a da tuturor şansa la un trai decent.

Furnica nu mai poate plăti impozitele din ce în ce mai mari, îşi bagă piciorul, îşi ia grăunţele şi se cară în Elveţia. Greierele este mutat în casa rămasă liberă.

Toamna următoare greierele se găseşte în aceeaşi situaţie ca anul trecut. În plus, cum un a făcut nimic pentru a întreţine casa, aceasta devine de nelocuit. Este din nou transferat în adăpostul social şi primeşte de data aceasta trei mese calde pe zi, deoarece este considerat caz social cronic.

În casa goală şi de nelocuit se mută o gaşcă de păianjeni şi coropişniţe. Aceştia fac trafic cu iarbă şi terorizează gărgăriţele şi furnicile din zonă. Încet-încet cartierul se goleşte şi apar gândaci şi cărăbuşi care ocupă abuziv locuinţele părăsite.

Guvernul francez se mândreşte cu diversitatea culturală. SFÂRŞITUL FRANŢEI.

(poveste nu foarte originală)

Poveşti corporatiste - De Crăciun – ep.8 - partea a 2-a

Aparent livrările mergeau ca pe vremuri. Sania cu reni levita undeva prin hyperspaţiu, permiţându-i moşului ( sau mai nou sosiei de moş ) să deschidă gaura de vierme interspaţială şi să iasă în spaţiul 3D exact lăngă şemineu, să lase cadoul, şi să revină într-o fracţiune de secundă. Gaura de vierme era invizibilă şi era programată să se închidă imediat după re-intrarea moşului.

Sania aluneca lin prin hyperspaţiu, de la nod la nod. Găurile de vierme se deschideau şi închideau succesiv, mosul intra si iesea, renii aşteptau cuminţi, apoi tranzitau instantaneu spre următorul nod energetic. Aparent livrările mergeau ca pe vremuri...Aparent...

Lin, nevăzută de nimeni, pe lângă sania "oficială" aluneca o altă sanie. "Lângă" era doar un fel de a spune, pentru că este binecunoscut din fizica cuantică elementară de clasa a II-a că în hyperspaţiu noţiunea de distanţă nu are sens. Aşadar se putea considera foarte bine că sania a doua se afla la 10.000 de kilometri sau la doi centimetri de sania oficială, la fel de bine cum se putea spune că se afla înaintea sau în urma acesteia. Nonsens, la fel ca şi împărţirea cu zero. La fel, timpul curgea ciudat în acest spaţiu, de unde şi percepţia că moşul distribuie în acelaşi moment cadourile în lumea întreagă. Pentru a nu ne complica totuşi cu detalii de fizică relativistă şi cuantică, să spunem totuşi că a doua sanie aluneca "în spatele" primei şi venea "la o fracţiune de secundă" după ea. Bineînţeles că cele două sănii erau invizibile una alteia, datorită absenţei noţiunii de foton din hyperspaţiu, implicit a celei de lumină. În fine...

- Rudolf, e răndul tău să te caci în pachet – spuse renul Dancer.

- Iară eu ? – protestă Rudolf? Acum două dăţi am fost tot eu. De ce nu se duce Dasher, sau Comet ?

- Dacă te-ai haloşit şi ai mâncat toată fasolea cine-i de vină? – zise Dancer

- Da, ştim că îţi vine tare  să te caci. Altfel nu te-ai băşi atâta. Şi mai stai şi în faţă.

- Eşti bou. N-ai învăţat în clasa a II-a că "în faţă" şi "în spate" nu au sens în hyperspaţiu?

- Nu sunt bou, sunt ren. Şi nu mă lua cu chestii din astea intelectuale, că nu ţine. Hyper sau nu, tot pute înfiorător.

- Da, da, pute înfiorător! – exclamară şi ceilalţi reni. Vrem ca tot Rudolf să se ducă. Până se goleşte de tot.

- Bine, fie! Să nu ziceţi că sunt infidel. Hai că ne apropiem de următoarea gaură de vierme. S-o ţineţi deschisă până ies.

Anul acesta era şi mai mare degringoladă în Laponia. Aproape toţi clienţii reziliaseră contractele, ba unii dăduseră chiar firma în judecată şi cereau daune morale imense. Toate pachetele, ba uneori chiar şi bradul şî celelalte cadouri fusesră împroşcate cu o diaree urâtă. Toată lumea intrase în panică, doar Primii Reni jubilau în tăcere. Erau răzbunaţi. Consideraţi prea bătrâni pentru deplasări fuseseră traşi pe linie moartă şi primeau doar salarul de bază, care abia le ajungea pentru fân şi hambar. De aceea trenau fără rost prin firmă, mâncând la cantină, unde fasolea şi fânul erau încă la discreţie, iar hambarele erau calde. Fasolea le dădea şi un alt avantaj, fiind singurul aliment care avea ciudate proprietăţi de automultiplicare în hyperspaţiu, un ren putând astfel să se cace virtual la nesfârşit în cadourile clienţilor.

Anul următor, datorită unei oferte generoase de cumpărare a acţiunilor, pachetul majoritar a trecut la un alt proprietar, care a ţinut să rămână anonim. Se ştia doar că sediul central se afla prin Hawaii sau Ibiza, iar ca pentru anul următor toţi copiii cuminţi vor primi gratiut, pe lângă cadoul solicitat, o bâtă de base-ball, o cască cu lămpaş şi o pereche de cizme de cauciuc. Lichidare de stocuri mai vechi, se pare.

Poveşti corporatiste - ep.8 - De Crăciun – partea 1

Şi anul acesta era confuzie mare la Polul Nord.  Se apropia Marea Campanie de Distribuire de Cadouri şi încă sabotorul care stricase imaginea Companiei Polul Nord & co nu fusese prins. Corporate Managerul Moş Crăciun era turbat, elfii dădeau şi ei semne de nervozitate şi petreceau toată ziua pe BestJobs, renii veneau tot mai târziu la lucru, comenzile scăzuseră drastic. Managera de la HR, Doamna Crăciuniţa nu mai înţelegea nimic. În fond Compania îşi făcuse planul la prezentări şi traininguri motivaţionale pentru reni şi elfi, headcountul crescuse, costurile fuseseră drastic controlate, şi deşi mare parte din elfii cu experienţă plecaseră, fuseseră angajaţi cu 50% mai mulţi elfi noi, cu salarii pe jumătate. Un câştig real pentru Companie.

Dintre toţi, renii păreau cei mai demotivaţi. Contrar legendei că ar fi doar opt, Compania Polul Nord & co avea un efectiv însemnat de reni, pentru a face faţă volumului mare de cadouri de distribuit. Doar un naiv ar putea crede că într-o singură seară pe an, 8+1 angajaţi pot distribui atâtea cadouri. Se foloseau deci dubluri, aşa cum erau denumite în limbaj de specialitate, plus sosii de Moş Crăciun. Doar cel iniţial ajunsese Corporate Manager acum şi nu mai putea merge din uşă în uşă ca pe vremuri. Odată cu scăderea drastică a comenzilor însă, nu toţi renii angajaţi în vremurile bune aveau de lucru, aşa că managementul decisese să le dea un salar fix foarte mic, plus o primă de deplasare. În caz că aveau deplasări. În acest mod, se salvau costuri însemnate – se mândrea Doamna Crăciuniţa.

Mai presus de toate, Crăciuniţa nu înţelegea de ce crescuse consumul de fasole in rândul renilor şi al sosiilor de Moş Crăciun. Şi de ce, în ciuda controalelor inopinate din timpul anului, a angajării de companii externe de consultanţă, sabotorul nu fusese prins.

Ce se întâmplase de fapt? De câţiva ani, după distribuirea cadourilor la o destinaţie oarecare, cineva venea în mod complet aleator şi sabota livrarea. Ori cadoul era furat şi substituit cu o mănuşă de box care sărea în momentul deschiderii pachetului, ori în loc de superbele păpuşi şi maşinuţe se puneau jucării stricate, ori – pur şi simplu – cineva deschidea cu mare viteză pachetul şi se căca în el, trăgea o flegmă imensă sau o borală greţoasă, apoi îl închidea la loc.

Fusese iniţial suspectat Moş Nicolae, a cărui firmă se extinsese în ultimii ani, trecând de la livrarea de dulciuri şi beţişoare la cadouri adevărate. Temerea generală a managementului era aceea că Moş Nicolae ltd dorea să acapareze Crăciunul. Această ipoteză căzuse însă, deoarece Moş Nicolae era bătrân şi nu avea efectivele necesare unui sabotaj aşa de însemnat, el operând mai degrabă pe plan local.

Apoi toate bănuielile se îndreptaseră spre Moş Gerilă, un vechi moş comunist care încercase să deturneze Crăciunul pe vremuri apuse, convingând pentru o bună bucată de vreme oamenii că bradul se făcea pe 30 decembrie, de Ziua Republicii. Nu se dovedise însă nimic, Moş Gerilă susţinând că a ieşit de mult la pensie, după ce dăduse lovitura cu o livrare mare de ciomege undeva prin iunie 1990 şi se stabilise prin Hawaii sau Ibiza.

- va urma -

În pădure

Du-te-n pula mea de-aici

Zise vulpea către-arici

Dar ariciul de sub nuc:

Du-te-n pula mea de cuc

Ursul se băgă frontal

Ca musca în cur la cal:

Să-mi beliti cu toti cariciul!

Ce-are cucul cu ariciul?

Tu de ce te bagi în vorbă

Ca bondarul chior în ciorbă?

Zise-ariciul ofensat

Către ursul cel dungat

Ursu-i prost de felul lui

Când să pescuiacă-l pui.

Din greşeli el nu învaţă

Cand îl laşi cu coada-n gheaţă.

Şi vulpea ţeapă i-a cam tras

Fară coadă a ramas

Ursul cel cu botul gros

Îsi lasa privirea jos

Sub nuc de unde ariciul

I-arata râzând cariciul